Sentinţa civilă nr. 5560/11.11.2021, Dosar nr. 12***/236/2021, Judecătoria Giurgiu*

Potrivit art. 2495 Cod civil „cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.”

Din reglementarea complexă pe care o regăsim la art. 2495-2499 Cod civil (Cartea a V-a Despre obligaţii – Titlul XI Privilegiile şi garanţiile reale – Capitolul VI Dreptul de retenţie) ne vom rezuma în legătură cu speţa prezentată la două dintre condiţiile de bază necesare pentru recunoaşterea acestui drept, precum şi la îndatoririle celui care îl exercită.

Este esenţial să reţinem că acest drept nu poate invocat decât de cel a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă şi care este în legătură cu bunul pe care retentorul trebuie să îl restituie.

De asemenea, este important să observăm că retenţia nu conferă posesie, ci doar o detenţie precară; prin urmare retentorul nu poate, spre exemplu, invoca detenţia pentru a obţine proprietatea fructelor bunului, nu poate urmări bunul în mâinile altuia dacă pierde detenţia, etc. Însă, detentorul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare conservării bunului şi de a efectua actele utile pentru ca bunul să fie folosit conform destinaţiei sale obişnuite.

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Giurgiu reclamanta a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului-apartament din a cărui evacuare s-a solicitat, invocând o serie de cheltuieli făcute pentru reparaţii şi îmbunătăţiri aduse respectivului imobilul. Prin Sentinţa civilă nr. 5560/11.11.2021 pronunţată în Dosarul nr. 12***/236/2021 instanţa a reţinut că „deocamdată reclamantei nu i s-a recunoscut în baza unui titlu executoriu un drept de creanţă constând în contravaloarea investiţiei pretinsă a fi făcută de aceasta şi de defunctul său soţ la apartamentul asupra căruia solicită instituirea dreptului de retenţie„. Similar, prin decizia prin care apelul reclamantei s-a respins, instanţa de apel a subliniat că „dreptul de retenţie trebuie să aibă la bază un drept de creanţă determinat, nu un drept eventual.”

A reţinut de asemenea instanţa de fond că „poziţia juridică a detentorului este asemănătoare unui detentor precar, deoarece el nu are nicio prerogativă a dreptului de proprietate: posesia, folosinţa sau dispoziţia, retentorul fiind însă dator să conserve bunul, or în speţă reclamanta solicită prin instituirea dreptului de retenţie chiar dreptul de a folosi bunul.”

Analizând soluţia instanţei mai departe, având în vedere că în respectiva speţă se solicitase instituirea dreptului de retenţie pe calea ordionanţei preşedinţiale, soluţia evidenţiază foarte clar şi una dintre condiţiile de exercitare ale ordonanţei preşedinţiale pe care le-am mai analizat şi cu altă ocazie, respectiv neprejudecarea fondului disputei – mai multe detalii aici.

„Cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât în absenţa unui titlu care să îi recunoască reclamantei un drept de creanţă în contradictoriu cu pârâtele, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenţie pretins, instanţa nu se poate limita la a cerceta doar aparenţa dreptului, ci ar fi ţinută să judece însuşi fondul dreptului, pronunţându-se şi asupra eventualului drept de creanţă al reclamantei, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşediniale.”

*Sentinţa civilă nr. 5560/11.11.2021, Dosar nr. 12***/236/2021, Judecătoria Giurgiu, nepublicată, din arhiva bplaw PANAITESCU. (notă: hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului, Decizia civilă nr. 1530/06.12.2021, Dosar nr. 12***/236/2021, Tribunalul Giurgiu).

Autor: Bogdan Panaitescu, 10.02.2025. Pentru mai multe informaţii ne puteţi scrie la info@bplaw.ro