Motivele de recurs – imposibilitatea reaprecierii probelor de către instanţa de recurs. Critică formală a legalităţii hotărârii atacate. Nelegalitate vs. netemeinicie (art. 488 Cod pc. civ.)

*Decizia civilă nr. 1967/31.10.2024, Dosar nr. 20***/3/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă*

Potrivit reglementării exprese conţinute în Codul de procedură civilă, recursul este o cale de atac ce se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie (art. 483 ş.u. Cod pr. civ.).

„Înalta Curte constată că aspectele criticate nu sunt de natură a evidenţia ipoteza de greşită aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută în faţa instanţei de apel – instanţă căreia legea îi oferă competenţa de a evalua probele şi de a stabili, pe baza acestora, situaţia de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecăţii, ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situaţiei de fapt, prin prisma probelor administrate. […]

Or, reaprecierea probelor administrate în cauză, cu influenţă asupra situaţiei faptice reţinute de instanţa ierarhic inferioară, ulterior dezlegării date prin decizia de casare, excede unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigenţelor care se desprind din dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă. […]

Simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului […] Critica recurenţilor-pârâţi dezvoltă doar în aparenţă ideea de aplicare greşită a legii […] Reamintind că prin recurs nu poate fi cenzurată concludenţa, pertinenţa sau aprecierea probelor, ci numai legalitatea dispoziţiilor privind administrarea lor, instanţa supremă va înlătura criticile formulate, de vreme ce nu au fost decelate neregularităţi procedurale săvârşite de instanţa de apel.”

*Decizia civilă nr. 1967/31.10.2024, Dosar nr. 20***/3/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, nepublicată, din arhiva bplaw PANAITESCU.

Autor: Bogdan Panaitescu, 28.10.2025. Pentru mai multe informaţii ne puteţi scrie la info@bplaw.ro